Etichete

, , , , , , , , , , , ,

I. Safira

A fost odata ca niciodata , undeva intr-o tara indepartata, in Tara Soarelui-Albastru, un imparat si o imparateasa care isi doreau foarte mult un urmas.

Si cum se intampla cand ai rabdare si speranta, dorinta lor s-a indeplinit dupa ani si ani de cautari, suparari si incercari.

Astfel, exact cand nu mai avea nimeni nicio speranta, imparateasa a nascut o mica printesa, nespus de frumoasa, dar cu totul si cu totul … albastra …

craiasa-zapezii(Sursa fotografii – internet)

 

Tare s-au mai bucurat parintii ca, in sfarsit, dorinta le fusese indeplinita,

insa mare le era mahnirea din cauza culorii oarecum ciudate, am putea zice noi,

a micutei printese.

Printesa Albastra

Totusi, bucuria nasterii nu putea fi umbrita de o culoare atat de frumoasa, asa ca au numit-o Safira, dupa frumoasa piatra pretioasa albastra, safirul.

Peste ani, cand fetita a crescut, toata lumea o intreba de ce este albastra si ea le raspundea:

„Pentru ca m-am nascut dintr-un fir de safir!”

Astazi asa, maine asa si vremea trecea in frumosul castel unde se nascuse si copilarise Printesa Albastra .

Parintii i-au oferit cea mai aleasa educatie, Safira fiind singurul lor copil si totodata, sufletul castelului.

floare.albastra

Safirei ii placeau foarte mult plantele si animalele. De multe ori , adapostea in castel tot felul de animalute, care mai de care mai dragute: de la pisici abandonate, la catei jigariti si odata a adus cu ea chiar un calut extraordinar de frumos, dar care fusese abandonat de stapanii lui.

Daca l-ati fi vazut prima data, cand l-a vazut si Safira, in padurea din apropierea castelului, v-ar fi cuprins imediat mila si pe voi. Calutul, care fusese candva alb ca spuma laptelui, era acum cam gri-murdar. Ba mai rau, i se vedeau si coastele, de slab ce era, asa ca parintii fetei i-au permis sa-l aduca pe Fulg de Nea in grajdurile castelului lor.

Cam dupa o luna de ingrijiri, Fulg de Nea era de nerecunoscut: dintr-o martoaga de cal amarat se transformase intr-un armasar de toata frumusetea, asa cum numai in povesti mai intalnim:

calalb

Totusi, sa nu va imaginati copii, ca micuta printesa era cumintenia intruchipata … Da’ de unde! Fiind printesa, era putin cam capricioasa si desi era foarte buna la suflet, de multe ori era neascultatoare si alintata.

          La un moment dat, si-a dat seama ca, desi nu-i lipsea nimic in castelul, se simtea singura si atunci a inceput sa se planga parintilor de faptul ca este nemultumita, ca nu are si ea un fratior sau o surioara cu care sa se joace cat ii pofteste inima. Atunci imparateasa i-a spus micutei printese:

– Bine Safira, dar esti tu de acord sa imparti toate jucariile cu surioara ta sau cu fratiorul tau?
– Desigur, mama draga! As fi fericita sa renunt la jumatate din jucarii, doar, doar sa am si eu o surioara sau un fratior.
– Dar daca ar dori sa se plimbe cu Fulg de Nea, i-ai lasa ?
– Asta mai vedem noi, zise fetita, putin imbufnata! Ei, dar stai putin, cand sunt micuti, ei nu pot merge si cand vor creste, i-as putea lasa, cateodata, sa se plimbe cu Fulguletul meu de nea.

VA URMA !

II. Esmeralda si Porthos

Vremea trecea in frumosul castel, iar Safira crestea, in liniste, avand mereu in suflet dorinta de a mai avea o surioara sau macar un fratior. Si la un moment dat, in sfarsit, minunea s-a produs: imparateasa a mai nascut nu doar un copilas, ci doi: o fetita de toata frumusetea si o gagalice de baietel.

Desi erau gemeni, cei doi fratiori nu semanau deloc: fetita avea pielea ca de sidef si parul ca abanosul, iar baietelul era roscovan si cu pielea mai inchisa la culoare. Marea le-a fost bucuria reginei si regelui cand au vazut ca Dumnezeu i-a binecuvantat cu inca doi urmasi, iar regele nu-si mai incapea in piele de bucurie pentru ca avea si el un baiat.

De iubit isi iubea la fel pe toti cei trei copii, dar era fericit ca avea pe mainile cui sa lase regatul la batranete. Va inchipuiti ce petrecere a fost la nasterea fratiorilor Safirei: sapte zile si sapte nopti a rasunat castelul de muzica, voie-buna, dans si fericire.

Si cand petrecerea s-a linistit, regele si regina au observat ca Safira era putin trista. Regele si-a dat seama ca fata lor cea mare era putin geloasa pe noii fratiori, asa ca, pentru a o impaca, au rugat-o pe ea sa aleaga numele celor doi fratiori gemeni.

Safira a zambit si a zis ca ar dori sa se gandeasca pana a doua zi deoarece „noaptea este un sfetnic bun” si simtea ca o decizie atat de importanta nu putea fi luata pe loc.

Mai intai, Safira a incercat sa vorbeasca cu pasarile, pentru ca le cunostea si limba lor, dar acestea nu aveau nici cea mai mica idee pentru numele fratiorilor.

pasarele albastre

Seara, dupa ce toata lumea a adormit, Safira s-a dus tiptil-tiptil la grajdurile din castel, ca sa se sfatuiasca cu Fulg de Nea, caci am uitat sa va spun dragi copii, calutul printesei Safira nu era un cal de rand, ci unul cum numai in povesti gasesti. El era inzestrat cu darul vorbirii, dar doar mica lui printesa il putea auzi, tocmai datorita dragostei ei nemarginite pentru animalute.

Safira s-a apropiat incet de Fulg de Nea si a zis:

– Calutul meu drag, nu stiu ce sa ma fac, iata-ma pusa in incurcatura. Trebuie sa aleg numele fratiorilor mei si nu stiu cum sa le zic …

– Ei, micuta mea stapana, nu te necaji asa repede, aceasta nu este chiar o sarcina atat de grea. Hai sa ne gandim impreuna sa vedem, poate ne vine vreo idee.

– Bine, zise Safira si zambetul ei minunat ii lumina din nou fata albastrie. Sa vedem … fetita are pielea ca de sidef si parul castaniu si ochii verzi ca smaraldul. Ce-ar fi … ce-ar fi sa-i zicem Sidefina ….

– Nu-mi place, zise calutul.

-Dar, Castania?

– Off, urat nume! Tie ti-ar placea sa te cheme asa? Vezi, vezi! „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”

– Maria, Alexandra, Diana, Corina sau Anabela?

– Ce zici de Esmeralda, zise intr-un tarziu, descumpanita oarecum Safira?

– Ce nume potrivit, exclama Fulg de Nea! Perfect! I se potriveste de minune surioarei tale numele asta. Ochii surioarei tale sunt verzi ca smaraldul:

smaraldul

– Bun, dar acum sa ne gandim la un nume pentru fratior!

– Sa-i zicem Bogdan, Andrei, Rares, David, Matei sau Luca?

– Off, toate numele sunt la fel de frumoase, dar nu se potrivesc cu fratiorul tau. Stii numele trebuie sa i se potriveasca ca o manusa. Uite pe tine te cheama Safira pentru ca ai pielea ca de safir …

– Atunci, daca el este roscovan, sa-i spunem Morcoveata?

– Ei, Safira, nu fi rautacioasa, ti-ar fi placut sa te cheme Iepurica Albastra? Nu cred ca este o idee buna …

– Roscovanul, Portocala, Porthos? Ce-ar fi sa-i spunem Porthos, este un nume scurt si frumos si in plus este un nume de muschetar. Stii … mie mi-au placut foarte mult aventurile muschetarilor Athos, Porthos, Aramis si D’Artagnan.

– Super, zise Fulg-de-Nea! Porthos sa-i ramana numele! Porthos VA URMA !!!  🙂

III. Copilaria la castel

Safira era cum nu se poate mai fericita pentru ca, in sfarsit, avea companie doi fratiori. Toate papusile din lume nu valorau cat prezenta lor.

Trebuia sa recunoasca insa, ca uneori, fratiorii ei ii mai dadeau batai de cap. Fiind mai mici, faceau tot felul de nazbatii.

De exemplu, intr-o zi, Esmeralda, jucandu-se cu Porthos, a tot alergat prin curtea castelului, pana cand a ajuns la poarta acestuia si cum poarta era deschisa, pentru ca era tocmai ora la care se facea schimbul de garda, copiii au iesit.

In zadar, i-a tot strigat Safira si i-a cautat peste tot caci fratiorii ei nu erau de gasit. Atunci, printesa si-a anuntat parintii despres disparitia fratiorilor ei mai mici. Imparatul si imparateasa, au alertat toti slujitorii din castel. Acestia au scotocit peste tot, dar degeaba … Esmeralda si Porthos parca ar fi intrat in pamant.

Cuprinsa de deznadejde, Safira s-a dus si de aceasta data la Fulg de Nea ca sa-i spuna durerea ce o apasa. Cat despre imparat si imparateasa, ce sa va mai spun? Aproape o  luasera razna din cauza grijilor, dar totusi, se straduiau sa fie cat se poate de rationali pentru a-si putea recupera copiii.

Si cum va spuneam, Safira s-a dus la grjdurile castelului pentru a se sfatui si de aceasta data cu Fulg de Nea. Calutul o simti descumpanita imediat ce o vazu si o intreba:

– Ce s-a intamplat, preaslavita mea stapana? Unde ti-a disparut surasul acela care aducea soarele in castelul nostru? Si de ce in ochii tai s-au adunat toate furtunile pamantului?

– Of, of, Fulg de Nea! Nu stiu cum sa incep. Ceva grav s-a intamplat: fratiorii mei dragi au disparut! Desi toata lumea i-a cautat peste tot, sunt de negasit si nu stiu sincer, daca am sa-i mai revad vreodata!

– Ei, linistete-te, scumpa mea printesa! Nu mai plange, sa stii ca eu cred ca nu este chiar atat de grav. Au disparut, asta nu inseamna ca li s-a intamplat neaparat ceva rau. Poate doar s-au ratacit. Haide sa-i cautam impreuna.

– Ia-ti si pelerina de ploaie si cateva merinde si haide sa purcedem la drum!

– Intocmai cum spui vom face, calutul meu iubit. Acum nu-mi doresc decat sa-i gasim teferi si nevatamati si sa-i aducem acasa la parintii nostri ingrijorati.

Acestea fiind spuse, Safira pregati pelerina, merindele, apa si o cutie de cuburi de zahar pentru Fulg de Nea si cei doi pornira imediat la drum.

Si mersera ei, cale lunga sa le ajunga. Iesisera de mult de pe poarta castelului si la un moment dat, pentru ca se inserase, se oprira sa faca popas in Padurea de Rubin.

Mica printesa isi construi, dupa puterile ei un mic adapost, in care incapea si Fulg de Nea.

Osteniti, din cauza drumului si a cautarilor zadarnice din ziua care tocmai se-ncheia, Safira si calutul mancara cate o bucata de paine si adormira bustean.

Si cum adormi, Safira se scufunda in lumea viselor. Se facea ca la ea venise Zana Padurii ca s-o ajute in cautarea fratilor ei. Zana era frumoasa de nedescris:

fata.verde

Rochia-i verde din frunze si iarba parea impletita cu raze de soare si flori salbatice. Pe cap purta o cununita tot verde, iar Safira suspina vazand-o, pentru ca aceasta culoare ii aminti de sora ei, Esmeralda.

In vis, zana se apropie cu blandete de mica printesa si ii zise:

– Draga mea Safira, am auzit ca te afli intr-o mare dificultate si pentru ca mereu ai iubit natura si animalele, am venit sa te ajut. Sa  stii ca Fulg de Nea mi-a spus despre necazul tau si am facut tot ce imi sta in putere ca sa-ti gasesc fratiorii.

Toate animalutele salbatice cu mic si mare, au plecat in cautarea Esmeraldei si a lui Porthos si uite, tocmai acum vulpea cea sireata mi-a spus ca i-a vazut in casa Vrajitoarei Babunga.

casa de la brujaDar visul se intrerupse brusc din cauza razelor de soare care patrunsera timide prin micul adapost improvizat de Safira. Atunci, printesa albastra sari in picioare si se duse sageata la Fulg de Nea:

– Trezeste-te, leneselule, soarele s-a aratat si in vis eu am aflat de la Zana Padurii unde imi sunt fratiorii.

– Unde? Ce? Care? Cum? zise Fulg de Nea, pe jumatate adormit si frecandu-se usor cu o copita la ochi …

– Off, Somnorila! Tu nu auzi! Am visat-o pe Zana Padurii si mi-a spus ca fratiorii mei sunt in casa Vrajitoarei Babunga.

– Brrr, raspunse Fulg de Nea! Nu merg, nu vreau, mi-e frica! Babunga mi-a mancat mie fratiorii si era cat pe ce sa ma inghita si pe mine cand eram mic. Este din cale afara de rea si ii place carnea frageda de copil, de cal sau de orice alt animal tanar. Ea nu prea mai are dinti, pentru ca are peste 600 de ani si de aceea nu poate manca decat verdeata si carne frageda!

– Doamne, Doamne ce rau esti, mai Fulg de Nea! Vrei sa ma sperii si mai tare? Si in plus, nu esti doar rau, ci si las! Pai, daca vrajitoarea ti-a mancat fratiorii, ti-e frica de ea, in loc sa-i razbuni? Mai bine, te-ai opri din tremurat odata! Nu ti-e rusine?

– Uita-te la mine, eu sunt fata si nu mi-e frica, d-apoi tie, ditamai calul nazdravan … frumos iti sade … sa tremuri din cauza unei vrajitoare! Si in plus, noi suntem doi! Nu-i asa ca nu o sa ma abandonezi, tocmai acum, cand am aflat unde sa-mi gasesc fratiorii?

Fulg de Nea, mai de rusine, mai de teama sa n-o supere pe Safira, isi lua inima in dinti si spuse:

– Ai dreptate, sa nu-mi mai spui mie cal nazdravan, daca nu mergem inainte! Iarta-ma ca te-am necajit, dar sa stii ca vom avea o misiune grea! Babunga este o vrajitoare haina si nu pe deasupra mai este si vicleana, mai rau ca o vulpe, asa ca trebuie sa avem mare grija!

– „Vorba lunga este saracia omului!”, dragul meu Fulg de Nea, zise mica printesa si strangandu-si lucrusoarele, lua si calutul nazdravan si porni la drum.

Fulg de nea inainta incet, incet si spuse:

– Draga mea stapana, te insotesc, dar sa stii ca trebuie sa fim prevazatori pentru ca nu este de joaca cu batrana vrajitoare. Trebuie sa fim foarte atenti, ca si cum am merge pe un teren minat.

– Ei, Fulg-de-nea nu mai fi si tu atat de prapastios! O sa fim atenti, dar ai sa vezi ca totul va fi bine. O vom pacali noi cumva pe Babunga.

Atunci, Fulg-de-nea raspunse:

– Of, of, scumpa printesa, nu stii tu vorba ceea din batrani: „Paza buna trece primejdia rea?” Stiu, insa, pe cineva care ne poate ajuta sa trecem cu bine de aceasta incercare: trebuie s-o cautam si sa o gasim pe Borzuca.

– Cine este Borzuca, dragul meu Fulg-de-nea? N-am mai auzit de ea pana acum, raspunse Safira.

– Borzuca este un fel de suflet al padurii, este o fiinta mica, scumpa, dragalasa , verde toata, doar ca are pantofiori rosii. Ea este singura care ne poate ajuta sa scapam cu bine de Babunga.

– Bine, dragul meu, hai sa o cautam pe Borzuca!

Acestea fiind spuse, cei doi au purces la drum, inaintand prin padurea deasa. La un moment dat, au zarit un luminis si Safira s-a oprit bucuroasa sa culeaga fragi:

fragute_de_padure.1JPGSi dupa ce se satura de fragi, mai inainta putin si dadu peste o poienita plina de galbiori:

galbiori.1Safira nu mai putea de bucurie pentru ca putea sa adune cateva provizii si pentru ea, caci Fulg-de-Nea gasea orinde se uita iarba proaspata si buna.

Impresionata de darurile padurii, mica printesa ii spuse calutului ei:

– Stii, padurea ne ofera atat de multe, fara sa ceara nimic in schimb. Este ca o mama buna, care te ocroteste si iti da tot ce are. Ma bucur ca facem calatoria aceasta acum, pentru ca altfel, poate nu as fi stiut cat de minunata poate fi padurea!

 

Anunțuri