„La pomul laudat, sa nu te duci cu sacul!” zice o vorba din batrani. Ei bine, exact proverbul asta mi-a venit in minte dupa ce am vizitat mult prea laudata si mediatizata librarie Carturesti – Caruselul Luminii de pe Lipscani 55.

 carousel-of-light-library-bucharest-11(Sursa foto – Bored Panda)

Curioasa si eu din fire, mai ales dupa cata reclama i s-a facut, mi-am luat familia din dotare si am purces la drum spre Lipscani, sa vedem si noi minunea de librarie.

Cand ajung pe Lipscani, ce-mi vad ochii: o aglomeratie, de credeam ca s-au intors minerii in Bucuresti. Ma mir eu in sinea mea si-mi zic: – „Las’ ca e bine! Ia uite cate lume iubitoare de carti” si dau sa intru in librarie … dar intra, Meimei, daca poti!

Intrarea in Caruselul Luminii era pazita de un adevarat Cerber al literaturii, un bodyguard in toata regula care imi spune pe un ton totusi respectuos:

„- Domnita nu aveti voie sa intrati, mai asteptati, sa mai iasa din clienti, ca e full inautru, mai ceva ca la mall”.

Atunci eu ce sa zic?: „Rabdare, rabdare, rabdare!”, am mai facut si o rugaciune in gand ca sa ma calmez si ruga mi-a fost in curand ascultata.

Prin urmare, „portile ni s-au deschis” (nu sunt rapidista) si am cutezat sa inaintam prin multime. Dar ce? Credeti ca am vazut vreo carte ceva? Da, de unde! Doar asa, din departare, expuse in rafturi.

Daca vad eu, ca nu-i rost de rasfoit nicio carte, zic „hai sa mergem la etaj” si am luat-o frumusel pe scari, nu cu liftul … ca doar nu venisem la mall. Ce sa va zic? Cladirea alba, curata, frumoasa ce-i drept, dar ceva nu mi-a placut … si nu din cauza aglomeratiei.

Am incercat sa ignor multimea care parca venise la balci si nu intr-o librarie si m-am gandit la cladire: frumoasa, monumentala, dar carcotasa din mine a dat verdictul: nu-mi plac scarile: sunt prea de lemn, prea vopsite, prea ca la tara … mi-ar fi placut in loc unele de marmura … macar sa fie treaba treaba.

Cat despre lumea prezenta in librarie ce sa va spun: nu pareau neaparat numai iubitori de carti, unii erau iubitori de ceaiuri, altii de aruncat cu privirea si altii iubitori de snobism.

Asadar, dezamagita oarecum de prima vizita al Carusel, m-am gandit sa nu-mi pierd ultima speranta si sa cred ca data viitoare, peste o luna, cand apele se vor mai linisti, cladirea va fi mai primitoare.

Si totusi eu venisem hotarat sa-mi iau o carte, doua. Si am stat stramb si-am cugetat drept ce aveam de facut in situatia de fata: mi-am luat familia si m-am indreptat frumusel spre alta librarie Carturesti, ca slava Domnului, sunt destule in Bucuresti.

Si cum totul e bine cand se termina cu bine, in final am reusit sa-mi cumpar doua carti si sa-mi inveselesc sufletul cu:

1. Micul print, Antoine de Saint-Exupery

micul-print_1_fullsize

2. Parabolele lui Iisus.Adevarul ca poveste, Andrei Plesu:

parabolele-lui-iisus-adevarul-ca-poveste_1_fullsize

Asadar si prin urmare, cam asa a fost prima mea vizita la Caruselul Luminii si sunt convinsa ca dezamagirea a fost cauzata si de prea multa reclama si de prea multe superlative absolute din articolele-reclama.

Si-am scris aici, ca sa nu fiti deziluzionati si voi cand veti ajunge acolo, daca nu ati ajuns inca. Totusi, nu vreau sa fiu rea si sper ca harababura de la inaugurare a fost cauzata de multimea de curiosi veniti cu mic, cu mare, „cu catel si cu purcel” sa se culturalizeze si sa socializeze. 🙂

Anunțuri