Etichete

, , , , , , , , , ,

Cred ca nu exista om pe lumea asta care sa nu-si aminteasca cu drag de bunici si daca or fi , ei sunt cu siguranta, exceptia care confirma regula.

Cum am mai scris deja pe blog, am avut marele noroc sa-mi petrec copilaria intr-un satuc din Suceava,  pe nume Slatina.

Multe amintiri frumoase ma leaga de acest loc magic pentru mine, printre care si gustul bucatelor pe care le gateau cu mult drag si cu multa pricepere bunicii. Pentru ca trebuie sa va spun ca nu doar bunica/mamuca gatea, ci si bunicul/neniucul, cand avea el chef.

Daca ar fi sa spun ce-mi placea si ce-mi place mai mult, cred ca as avea „l’embarras du choix”, forba frantuzului …

Si cum as putea sa aleg intre: lapte cu mamaliga la ceaun, branza de oi framantata si scrob cu tochitura si mamaliguta, drese, tocana de hribi cu ceapa verde, patrunjel si lapte scazut, pastai cu usturoi, urs cu branza si mamaliga pe plita, salata de ceapa verde cu marar, ulei, otet (specialitatea bunicului), cartofi copti in coaja in jar,
cartofi noi taiati pe jumatate, fierti in ceaun si presurati apoi cu patrunjel si mujdei de usturoi sau minunatele parjoale?

Ca sa nu fie nicio confuzie, trebuie sa va spun ca parjoalelor li se mai spune si scrijele in zona Moldovei si sunt de fapt, cartofi/barabule feliati/feliate si puse la copt pe plita, cam asa ceva:

parjoale.peplita(Sursa foto: Adrian Hadean)

Si sa stiti ca nu-mi placea doar gustul deosebit ale parjoalelor, delicioase de sa te lingi pe degete, mai ales daca presarai si putina sare mare pe ele sau mai multa, dupa caz … 🙂 .

Desi nu aveam decat vreo 5-6 ani, stiu ca exista un adevarat ritual al pregatirii parjoalelor. Mai intai, mergeam cu bunica/bunicul/matusi sa scoatem cartofii din pamant direct din gradina din spatele casei … o minunatie de gradina ce se intindea pana la poalele padurii din Dealu’ Mare.

Apoi, puneam cartofii intr-o galetusa de 5 kilograme in apa la spalat si dupa ce ii clateam bine, bine de pamant si erau curati ca cei „poleiti” din supermarket, incepea operatiunea: felierea cartofilor.

Imi placea sa vad cum cadeau rapid feliile de barabule, care galbene, care mai rozii, sub cutitul manuit de bunicul, bunica sau de unchiul Cezar.

Si-apoi ne adunam cu totii in jurul sobii, din coliba – un fel de bucatarie de vara. Eram cea mai fericita cand afara ploua, ca sa ma bucur si mai mult de atmosfera de han din coliba.

Era exact ca in povestirile din „Hanu Ancutei”. Caldura focului din vatra incazea pliata dar si sufletele celor din coliba si atunci lumea incepea sa depene amintiri, povesti sau „minciuni” cum le mai spunea bunicul/neniucul. Caci bunicul era un om corect si nu incerca sa triseze niciodata. Cand incepea sa ne spuna o poveste, el nu spunea: „Sa va spun o poveste, dragii mei.” ci, „Sa va spun o minciuna!”, ca sa faca clar distinctia intre realitate si fictiune.

Imi placea sa stau si sa-i ascult pe toti si se crea o adevarata atmosfera de familie, iar in fundal, pe acoperis se auzeau picaturile de ploaie si din cand in cand, cate un fulger razlet ne mai lumina coliba. Ma si speriam, dar si imi placea pentru ca parca simteam atunci, cat de mare este puterea lui Dumnezeu si ce mici suntem noi oamenii in fata lui. Si marea mea bucurie era ca ma aflam la adaost.

Povestirile curgeau garla, care mai cu haz, care mai cu morala si intre timp, se coceau si parjoalele pe plita.

Tin minte ca uneori nu aveam rabdare sa se coaca si le invarteam prea devreme si prima parjoala o mancam mai mult cruda, nuami bine cat sa-mi potolesc pofta si sa astept apoi cuminte coacerea parjoalelor.

Asa era cu pregatirea parjoalelor si uneori, daca ploaia se prelungea, treceam si la desert si matusile mele faceau cele mai bune clatite si/sau gogosi din lume. Alt desert nu prea aveam la tara, in afara de niste piscoturi-arici si placintele poale-in-brau, in zile de sarbatoare, dar eram fericiti si nu de putine ori, am simtit ca acolo, la Slatina l-am prins pe Dumnezeu de un picior …

Si nu m-am mai opri din povestit, dar trebuie acum sa ma opresc aici, cu promisiunea ca voi reveni altadata asupra bucatariei din Bucovina.

Cu drag, Malina … din Bucovina. 🙂

Anunțuri